PROFESIONALISM ÎN MANAGEMENTUL AVERII

America și-a arătat puterea reală

27.06.2013 11:24


Din cauza celor întâmplate în data de 21 iunie putem vorbi din nou despre „o zi neagră” în ceea ce privește bursele mondiale. Într-adevăr acest eveniment nu a fost cel mai grav din istoria universală a tranzacțiilor la nivel global și aproape sigur putem spune că în acest an se vor mai înregistra scăderi la fel de serioase în privința acțiunilor și/sau elementelor de pe piața de mărfuri (astfel și a aurului și a argintului). În pofida tuturor știrilor încurajatoare și pozitive însă în economia mondială procesele sunt în continuare controlate de nesiguranță, respectiv de speculanți, care vor (și știu) să profite cât se poate de mult de această nesiguranță, jucându-se cu nervii și banii investitorilor (mici).
Piețele deja de zile întregi așteptau cu emoții ședința de miercuri a băncii americane, unde s-au așteptat, ca președintele FED, Ben Bernanke va anunța când și cum doresc să scoată de pe piață programul de cumpărare directă de active („quantitive easing”)
Adică cum vor închide robinetul de bani!
Însă, citind și ascultând cuvintele președintelui se zice că „a dat și nu a dat, a zis și nu a zis”. Adică: economia americană anul viitor va fi deja într-o stare atât de bună, încât chiar și în acest an s-ar putea începe scoaterea treptată a programului, dar până atunci, dacă este necesar, FED este pregătită să achiziţioneze obligaţiuni in valoare chiar mai mare decât 85 de miliarde de dolari pe lună.
Această declarație a fost suficientă pentru a deruta bursele și au fost bulversate inclusiv acțiunile, produsele și obligațiunile! Indicii celor mai importante acțiuni au scăzut la nivelul atins acum jumătate de an (în medie cu 3 procente), aurul a pierdut din valoare aproape 7 procente, iar argintul și mai mult. Nivelul dobânzii la obligațiunile cu maturitate lungă a crescut. Singurul element de pe piață, care a ieșit victorios după „bătălia” de joi a fost principala valută mondială, dolarul american.
Nu rămâne îndoială că acest lucru a fost scopul primordial al FED-ului: să arate lumii, că SUA și instrumentul său de plată reprezintă adevărata putere a lumii! Totodată pe miliardele investite ale oamenilor și ale firmelor a fost testată la nivel mondial reacția la marile schimbări intervenite în politica economică americană!
Vineri dimineață aurul a scăzut până la 1269 de dolari, respectiv 959 de euro, apoi potrivit scenariului deja obișnuit, mulțumită comerțului din Asia,
a crescut din nou la 1300 de dolari, respectiv 980 de euro, ceea ce a adus pe piețe o liniște relativă.
În această scădere semnificativă au primit din nou un rol principal lingourile de aur comercializate pe bursă (ETF-uri), care au fost oferite spre vânzare în cantități mari, în valoare de miliarde.
Mulți investitori care au încredere în aur își întreabă acum consilierul: de ce se zice, că aurul din cauza valorii proprii nu poate scădea sub prețul de 1300 USD/uncia? Însă acum a scăzut! Noi, cei neimplicați, nu putem interveni împotriva speculanților, deși ei se joacă cu banii noștri. Astfel se poate întâmpla că valoarea metalului galben scade pentru scurt timp sub valoarea amintită, însă dacă acest lucru se întâmplă pe termen lung, poate să se prăbușească unul dintre stâlpii principali ai economiei globale, piața metalului prețios. Iar acest lucru nu poate fi dorit nici măcar de către cei mai mari dușmani ai aurului!
Următoarele ședințe importante ale FED-ului vor avea loc la sfârșitul lunilor septembrie și octombrie. Lunile tradițional puternice ale aurului de abia acum urmează. Piețele sunt nervoase, mediul este instabil. În cunoștința acestor circumstanțe nu este voie să ne atingem de aurul nostru cumpărat! Dimpotrivă trebuie să ne așteptăm la revenirea valului imens din aprilie al achiziției de metal prețios de către investitori mici și de către băncile de emisiune, ceea ce va însemna o putere sigură de ridicare pentru metalul prețios atât de încercat în ultima vreme.

Contact

Investiti In Aur

claudiubalea@gmail.com

0766740689

Căutare site

 

Ai fost VICTIMA UNUI ACCIDENT RUTIER!!!

NOI te putem ajuta!.

Intră aici pentru mai multe detalii!!!

 

© 2013 Toate drepturile rezervate.

Creați un site gratuitWebnode