PROFESIONALISM ÎN MANAGEMENTUL AVERII

Institutul Finanţelor Internaţionale: Soluţia din Cipru riscă să fie aplicată şi în alte ţări

27.03.2013 20:04

 

Soluţia aplicată în Cipru riscă să fie aplicată şi în alte ţări din zona euro, consideră Institutul pentru Finanţe Internaţionale (TFI), reprezentant al celor mai mari bănci din lume, care avertizează şi în privinţa impactului asupra recesiunii din ţară, relatează AFP. 

"Investitorii vor vedea în soluţia găsită în Cipru o reflexie a manierei în care vor fi gestionate viitoarele tensiuni din zona euro", potrivit unui raport al IFI publicat miercuri.

Preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, a provocat o polemică în această săptămână, afirmând că soluţia aplicată în Cipru ar putea fi repetată în alte ţări fragile din zona euro.

Institutul a indicat că "rămâne de văzut" dacă această nouă abordare va fi generalizată în uniunea monetară.

► Începe controlul capitalului: Ciprioţii nu mai au voie să scoată din ţară mai mult de 3.000 de euro la fiecare drum în străinătate

IFI şi-a exprimat totodată scepticismul profund legat de efectele economice ale planului adoptat de troica creditorilor, respectiv FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană (BCE), care prevede furnizarea Ciprului a unui împrumut de 10 miliarde de euro, în schimbul unor măsuri economice şi reforme politice.

"Pierderile importante provocate deponenţilor şi restrângerea semnificativă a sectorului financiar vor provoca o cădere liberă a economiei cipriote", se arată în raport.

Potrivit IFI, contracţia economică din Cipru ar putea ajunge la 20% în 2013-2015.

Asociaţia bancară estimează totodată că că unul dintre obiectivele planului, evitarea unui nivel nesustenabil al datoriei publice, pare dificil de atins, fiind posibil să fie necesar un nou program.

 

 

Contact

Investiti In Aur

claudiubalea@gmail.com

0766740689

Căutare site

 

Ai fost VICTIMA UNUI ACCIDENT RUTIER!!!

NOI te putem ajuta!.

Intră aici pentru mai multe detalii!!!

 

© 2013 Toate drepturile rezervate.

Creați un site gratuitWebnode