PROFESIONALISM ÎN MANAGEMENTUL AVERII

Modificarea programului Gold Life

 

    Începând cu data de 01 ianuarie 2013 intră în vigoare următoarele reguli referitoare la asigurările de grup din cadrul programelor Gold Life.
    - Asigurările de grup Uniqa se vor acorda numai pentru contractele de economisire Gold Life care au fost încheiate cu frecvenţa de plată anuală sau semestrială –aspect prin care dorim să-i încurajăm pe viitorii clienţi să aleagă frecvenţa de plată anuală sau semestrială la contracte.
    - În cazul contractelor de investiţii Gold Life cu plata în suma integrală, asigurarea se va acorda numai pentru contractele cu gestionarea depozitelor.
Alte puncte din condiţiile de asigurare (sumă, termen de derulare, valabilitate) rămân neschimbate.
    -Totodată, doresc să vă atrag atenţia asupra faptului că puteţi descărca FISA CLIENTULUI PENTRU PROGRAMUL GOLD LIFE, care după complectarea şi semnarea acesteia de către Client se va copia, originalul trebuie predat sau trimis la unul dintre birourile Arteus, iar copia i se va înmâna Clientului.
    -Sunteţi rugaţi să-i informaţi pe viitorii clienţi şi pe colaboratorii voştri cu privire la schimbările aduse, iar contractele semnate după data de
01 ianuarie,2013 să le trataţi în baza celor sus menţionate!

 

Documente UTILE:

manualul-colaboratorului_progr_GLS.pdf (101689)
MOD.-CONT.-VÂNZ.-CUMP.-PT.PROG.G K.pdf (433861)
 

Contact

Investiti In Aur

claudiubalea@gmail.com

0766740689

Căutare site

 

Ai fost VICTIMA UNUI ACCIDENT RUTIER!!!

NOI te putem ajuta!.

Intră aici pentru mai multe detalii!!!

 

© 2013 Toate drepturile rezervate.

Creați un site gratuitWebnode